Gradinita de Acasa

Petreceri

Petrecere tematică, în familie, de Moș Nicolae



Îmi place foarte mult să cunosc oameni frumosi cu care să empatizez si să fim pe aceeași lungime de undă. De câte ori primesc o cerere pentru a organiza o petrecere tematică am ceva emoții pentru ca totul să fie impecabil. Iar pentru ca aceasta să se întâmple, este nevoie și de o colaborare bună cu clienții.

Anul acesta, de Moș Nicolae, am organizat o mini-petrecere la o familie tânără, deosebită, cu care am colaborat foarte frumos. Am ajuns să ne cunoaștem printr-o recomandare venită de la un membru apropiat al familiei lor căreia îi mai organizasem două evenimente și cu care aveam deja o relație deosebită.

În sfârșit, vedeta acestei petreceri a fost micuțul Nicolas, în vârstă de un an, dar pe lângă el au fost sărbătoriți și bunicii. Petrecerea a avut ca temă Crăciunul și am folosit culorile specifice: alb, roșu, verde, tot conceptul învartindu-se în jurul magiei acestei sărbători. Pentru a nu încărca foarte mult  set-up-ul, am folosit un minim de decorațiuni: braduți de la Ikea împodobiți cu globulețe aurii, ren auriu, cutii de cadouri pe post de suport de recuzita a candy-barului și baloane. Pentru ca atmosfera să fie cu adevarat de Crăciun, am adus din magazinul nostru și farfurii de Craciun, cât și pahare și servețele de Crăciun.

Petrecere Tematica de Craciun

Candy-barul a avut ca piesă centrală tortul lui Nicholas iar biscuiții in formă de Mos Craciun, braduți, stelute, fulgi de nea și clopoței au întregit identitatea vizuală. Invitații s-au delectat și cu brioșe decorate, eclere cu grafică specială de Crăciun dar și cu alte 2 torturi, mai mici ale bunicilor.
Tort de Craciun
DSC_5182DSC_5178DSC_5175

Petrecerea aceasta mi-a adus aminte de vremurile copilăriei mele când îl așteptam pe Moș cu emoție, neștiind sigur dacă o să vină sau nu. Nu aveam candy-bar, nici decorațiuni ca cele de azi, nici brad cu coroană perfectă dar eram fericită… Fericirea inocentă a copilăriei, într-o familie caldă și iubitoare. Și asta am descoperit și aici. Să crești mare, Nicolas! Fericirea se învață în familie!

Lilou’s Parties & Shop este în același timp un boutique de petreceri și evenimente pentru copii, dar și un magazin online cu articole, accesorii și decorațiuni premium pentru petreceri. Lilou’s organizează de 3 ani petreceri creative pentru copii cu decoruri tematice, pline de culoare. Avem grijă de toate aspectele astfel încât părinții foarte ocupați să se poată bucura de momentele speciale și unice din viața copilului lor.

Tagged , , ,

Related Posts

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Petreceri si accesorii de petrecere pentru copii

Publicitate