Gradinita de Acasa

Timp Liber

Muzeul Antipa



Muzeul-AntipaMomentele speciale, petrecute alături de cei dragi, sunt mai mult decât fărâme de timp împărțite în secunde, minute și ore…sunt amintiri.

De mai bine de un secol, Muzeul Antipa este recomandat pentru o amintire frumoasă atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Redeschis în 2011 după 3 ani de renovări, muzeul arată acum excepțional fiind locul ideal pentru a îți petrece puținul timp liber, pe care îl ai la dispoziție, împreună cu familia.

Înainte de a porni spre muzeu, îți recomand să îți faci o idee despre ce vei vedea accesând noul site, antipa.ro, creat cu ocazia redeschiderii. De aici vei afla că muzeul pune la dispoziţia vizitatorilor expoziţia de bază, structurată pe 3 nivele, însumând peste 2000 de piese. La Subsol este prezentată Biodiversitatea României şi sunt marcate cele cinci bioregiuni din ţară: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică. Este cel mai mare număr de regiuni biogeografice pe care îl are o ţară europeană. La Parter, Fauna Mondială este aranjată biogeografic – fiecare dintre marile regiuni biogeografice fiind prezentată dioramatic, dar şi prin preparate umede. La Etaj sunt abordate mai multe teme. Puteţi afla mai multe despre originile şi evoluţia vieţii, paleontologie, lumea insectelor şi complexitatea speciei umane. Tot pe acest nivel sunt spaţiile interactive, destinate copiilor şi nu numai.

Mai jos găsești tot ceea ce îți trebuie pentru a ajunge la muzeu.

Locaţie: Muzeul „Grigore Antipa” este situat în Şos. Kiseleff nr. 1, sector 1, Bucureşti. Clădirea care adăposteşte Muzeul a fost inaugurată în 24 mai 1908. 

Transport:
— metrou (magistralele M1 si M2): stația “Piața Victoriei”
— autobuz: liniile 182, 300, 783, 784
— tramvai: liniile 24, 34, 46, 1, 45

Program:
Vara (31 martie – 31 octombrie): Marți-Duminică 10-20 (ultimul vizitator intră la ora 19)
Iarna (1 noiembrie – 1 aprilie): Marți-Vineri 10-18 (ultimul vizitator intră la ora 17)
Sâmbătă / Duminică: 10-20 (ultimul vizitator intră la ora 19)
Luni: închis
Din 1 octombrie 2012 Muzeul Antipa s-a deschis, pentru prima dată, și pentru cei mai speciali dintre noi.

Tarifele de vizitare le găsești aici:

De menționat: după ce ai vizitat expoziţia permanentă poți trece pe la Cafe Antipa, iar dacă vrei să ai o amintire concretă, pe la Magazinul de suveniruri!

Dacă vrei să tragi cu ochiul la câteva din exponate am pus câteva poze aici:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Petreceri si accesorii de petrecere pentru copii

Publicitate