Gradinita de Acasa

Bunătăți

Chec portocaliu



Căutam demult o reţetă de chec care să nu aibă foarte multe ingredinte şi, cel mai important, să fie cât mai sănătos şi gustos posibil. Aşa am găsit această reţetă aici, un blog cu poze senzaţionale şi reţete pe măsură. Bineînţeles, am adaptat puţin reţeta, modificând unele cantităţi şi ingredinte. Dar vă asigur că a ieşit delicios.

Personajul principal este morcovul care deși nu se simte, e important că este acolo, iar gustul este fantastic!

Iată ingredientele:
300 g făină integrală
150 g zahăr brun sau 300 g dacă doriţi mai dulce, ca în reţeta originală
3 ouă ecologice
400 g morcov ras
200 ml ulei de sâmburi de struguri
1 păstaie de vanilie
Coaja rasă de la o portocală
1 lgţ praf de copt bio
1 lgţ bicardonat de sodiu
1 vârf de cuţit sare

Curăţăm morcovii, îi dăm prin răzătoarea mică sau, preferabil, în robotul de bucătărie.
Spumăm ouăle cu zahărul, apoi adăugăm puţin câte puţin uleiul până la încorporarea completă.

Făina integrală, vanilia, praful de copt, sarea se adaugă la compoziţia rezultată. Stingem bicarbonatul de sodiu cu suc de lămâie şi mixăm până obţinem o compoziţie densă.

Morcovul ras şi coaja de portocală se adaugă la sfârşit, rezultând o compoziţie perfectă pentru un chec savuros şi parfumat. Turnăm totul într-o tavă de chec şi bagăm în cuptorul încins în prealabil la 180C.

Acum urmează partea cu aşteptatul, care de obicei pare lungă (cam 45 de minte) şi imprevizibilă, adică nu ştii la ce să te aştepţi dacă faci pentru prima dată reţeta, însă și pentru asta am o soluție: Norah Jones-o artistă completă care printre altele a vândut vreo 26 de milioane de discuri. Mai jos ai o mostră și dacă îți place cu siguranță te va mai însoți și în alte aventuri culinare.

Revenind la checul nostru portocaliu, e bine de știut că de crescut, nu creşte spectaculos, având în vedere că am folosit făină integrală, dar e spectaculos de bun şi mai ales sănătos! Poftă bună!

Tagged , , , , , , , , , , ,

Related Posts

One Comment

  1. Ursu TaniaJune 3, 2016 at 12:15 pmReply

    Va recomand si eu un desert bun si foarte simplu de facut. Sper sa va placa: http://suntladieta.blogspot.ro/2016/04/reteta-de-bomboane-de-ciocolata-cu-ulei.html

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Petreceri pentru copii

Publicitate

Publicitate