Gradinita de Acasa

Home & Handmade

Atelier creativ: fluturași din paste



De când este la grădiniță, Irina și-a făcut multe prietene cu care iese în parc, împarte jucării, merg împreună la diverse cursuri sau ieșim în oraș sau la petreceri. Sper că aceste prietenii să dureze cât mai mult pentru că s-au legat firesc, natural fără alte interese, ci doar din dorința de a se distra împreună și de a se simți bine. Ne-am împrietenit și noi, mămicile. Ne cerem sfaturi, facem schimb de rețete, discutăm tot felul de chestii legate sau nu de copii. Ne-am făcut un obicei, mai ales în serile de iarnă, să ne întâlnim la câte cineva acasă. Pregătim ceva bun, dar și un atelier creativ, cum îl numesc eu. Astfel fetițele pleacă acasă cu o lucrare făcută de ele.

De curând am făcut fluturași colorați din paste farfalle, adică fundițe.

Aveți nevoie de:
– foi albe sau colorate
– paste fundițe
– acuarele
– carioci
– lipici

Totul este foarte simplu de realizat. Se colorează pastele în diverse culori, se lasă să se usuce puțin, apoi se lipesc pe foaie. Se desenează antenuțe pentru a semăna cât mai bine cu niște fluturași. Noi am făcut niște flori cu ajutorul unui decupator.

Spor creativ!

Atelier creativ Atelier copii Atelier copii atelier copii

Tagged , , ,

Related Posts

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Petreceri si accesorii de petrecere pentru copii

Publicitate